O experiență de formare în Finlanda – Prof. Luiza Cristea

Proiectul Școlii Metropolitane ARC “Comunitate Educațională Reziliență: #PROFESOR21”, 2020-1-RO01-KA101-079591, co-finanțată prin Programul Erasmus+

Poate că o simplă redenumire nu înseamnă nimic în transformare. Dar în istoria ideilor, de cele mai multe ori, un nou termen/cuvânt declanșează o mișcare, o schimbare de perspectiva asupra realității și, în ultima instanță, o schimbare de paradigmă . Relația între discurs și schimbarea socială nu este o noutate , dar aplicarea ei în știința educației a deschis oportunități de înțelegere și acțiune care au generat reforme sau cel puțin abordări noi ale acelorași probleme sau ale unor noi provocări.

Conceptul “SPAȚIU DE ÎNVĂȚARE” deschide calea unor noi moduri de interacțiune profesor -profesor, profesor – elev, între stakeholderii ecosistemului educațional și “sala de clasă”. Însuși termenul de ecosistem, așezat în centru regândirii educației în secolul XXI arată că reforma educației emerge dintr-o abordare integrată a activităților de învățare, metodelor de predare și a competențelor vizate.

Cursul New learning ways and spaces- what next în (Finnish) classroom? a fost o experiență revelatoare în acest sens. Copilul perecpe lumea că întreg, holistic. Realitatea este un sistem complex în care viața fiecăruia dintre noi este în mod fundamental împletită cu tot ce ne înconjoară. Oamneii sunt modelați în interacțiune cu lumea – percepțiile, interpretările, imaginația. Deci, în cele din urmă, realitatea unei experiențe de învățare depășește intențiile agentului uman ( profesor sau elev).

A promova în educație legătura cu viața reală nu însemnă doar să îi avertizam pe elevi asupra diferențelor – să vedeți cum e în realitate”.. și nici doar mesaje inspirationale sau declarații de intenții.

În gândirea tradițională, scoala ( ca spatiu fizic) față de “acasă” înseamnă și disociera exeprientelor în viața copilului. Extra-școlar, teme pentru acasă, viață dincolo de băncile școlii, viață reala etc creează tensiuni și, uneori, conflicte la nivel subiectiv pentru copii și adolescenți. Scoala că spatiu al obligativității, al constrângerilor “ necesare” etc este privită cu suspiciune, ca un loc, în cel mai bun caz, tolerabil, în care trebuie să te integrezi.

 Spatiile modulare, experiențele planificate, clasa outdoor , în parc, curtea scolii, biblioteca publică, muzeul, spatiile comunității, universul digital etc sunt o condiție și o consecință, a abordării integrate, în adaptarea educației la exigentele actuale ale noilor generații și ale societății.

 “Mediul, spațiile fizice ne pot invita să împărtășim, să ascultăm și, în final, la justiția socială (avem grijă de noi înșine și de cei din jurul nostru).” Andreea Gatman

Urmând acest curs am avut șansa extraordinara să lucrez și să experimentez aceasta putere a unui spațiu de învățare: Biblioteca Oodi din Helsinki